Ne naştem frumoşi. Toţi. Unii blonzi, alţii bruneţi. Unii pistruiaţi, alţii cu pielea albă ca laptele. Unii avem ochii albaştri, altii, maronii ca sâmburele de caisă. Unii avem nasul cârn, alţii, buzele cărnoase.
Ne naştem binecuvântaţi. Dar uităm. Uităm să fim speciali şi să strălucim în orice am face. Sau poate nu ajungem să întelegem că suntem capabili de asta, în pielea noastră, vreodată.
Ne transformăm particularităţile, pe care noi le considerăm defecte, în complexe. Uneori, nici nu e greu. Societatea în care trăim ne poate împinge destul de uşor să facem asta. Desigur, poate e frustrant să ai fruntea mult prea lată. Sau nasul prea mare. E şi cazul meu.Vă daţi seama cât sunt de norocoasă? Dacă mai există încă 50 de Andreea Bogdan cu nas perfect în lumea asta, eu cum m-aş fi diferenţiat faţă de ele? Fizic vorbind. Pentru că e primul impact. După însă, fizicul nici nu mai contează. Cucereşte felul tău de a fi. Iar dacă tu eşti mulţumit cu tine, cu siguranţă îi vei încânta şi pe cei din jur. Cred că a fi natural, îngrijit, ordonat, curat, şi cu un zâmbet sincer, asta te face cu adevărat frumos.
Se caută prea mult tipare în jur, şabloane, după care ne uniformizăm chipul. Sau ni-l chinuim.
Opriţi-vă! Sprâncenele pensate necorespunzător, tatuate, pictate cu carioca, artificiale, nu vă fac mai frumoase. Ori eu n-am văzut copil cu sprâncenele desenate, iar ei, sunt atât de frumoşi! De ce să vă doriţi buze surpradimensionale?
Aţi fi ca toate celelalte 13785645 de femei din jur care au crezut că le va ajuta asta. Dar din păcate, le-a ştirbit din strălucire. E minunat să ne îngrijim, să ne aranjăm, să ne evidenţiem trăsăturile, să mergem la saloane de înfrumuseţare. E minunat chiar şi că există operaţii estetice. Dar asta doar în cazul în care nu devenim dependenţi de toate aceste artificii. Ş-atunci, să ne mai uităm încă o dată în oglindă. Până la urmă, tot Dumnezeu e cel mai bun stilist,nu? Acceptă-te şi bucură-te de tine! Aşa cum esti! După, o vor face şi cei din din jur.
