marți, 20 iunie 2017

Dumnezeu e cel mai bun stilist

Ne naştem frumoşi. Toţi. Unii blonzi, alţii bruneţi. Unii pistruiaţi, alţii cu pielea albă ca laptele. Unii avem ochii albaştri, altii, maronii ca sâmburele de caisă. Unii avem nasul cârn, alţii, buzele cărnoase.
Ne naştem binecuvântaţi. Dar uităm. Uităm să fim speciali şi să strălucim în orice am face. Sau poate nu ajungem să întelegem că suntem capabili de asta, în pielea noastră, vreodată.
Ne transformăm particularităţile, pe care noi le considerăm defecte, în complexe. Uneori, nici nu e greu. Societatea în care trăim ne poate împinge destul de uşor să facem asta. Desigur, poate e frustrant să ai fruntea mult prea lată. Sau nasul prea mare. E şi cazul meu.Vă daţi seama cât sunt de norocoasă? Dacă mai există încă 50 de Andreea Bogdan cu nas perfect în lumea asta, eu cum m-aş fi diferenţiat faţă de ele? Fizic vorbind. Pentru că e primul impact. După însă, fizicul nici nu mai contează. Cucereşte felul tău de a fi. Iar dacă tu eşti mulţumit cu tine, cu siguranţă îi vei încânta şi pe cei din jur. Cred că a fi natural, îngrijit, ordonat, curat, şi cu un zâmbet sincer, asta te face cu adevărat frumos.
Se caută prea mult tipare în jur, şabloane, după care ne uniformizăm chipul. Sau ni-l chinuim.
Opriţi-vă! Sprâncenele pensate necorespunzător, tatuate, pictate cu carioca, artificiale, nu vă fac mai frumoase. Ori eu n-am văzut copil cu sprâncenele desenate, iar ei, sunt atât de frumoşi! De ce să vă doriţi buze surpradimensionale?
Aţi fi ca toate celelalte 13785645 de femei din jur care au crezut că le va ajuta asta. Dar din păcate, le-a ştirbit din strălucire. E minunat să ne îngrijim, să ne aranjăm, să ne evidenţiem trăsăturile, să mergem la saloane de înfrumuseţare. E minunat chiar şi că există operaţii estetice. Dar asta doar în cazul în care nu devenim dependenţi de toate aceste artificii. Ş-atunci, să ne mai uităm încă o dată în oglindă. Până la urmă, tot Dumnezeu e cel mai bun stilist,nu? Acceptă-te şi bucură-te de tine! Aşa cum esti! După, o vor face şi cei din din jur.

                                                                                         

duminică, 6 noiembrie 2016

EL IMI COLOREAZA ZAMBETUL!

Se numeste MAC RETRO MATTE si este fara doar si poate rujul meu preferat! L-am descoperit din intamplare acum un an de zile si, de atunci, nu ma mai pot dezlipi de el! O sa va spun si de ce:
1. Are efect matifiant iar eu iubesc rujurile cu aspect mat, mi se par pur si simplu impecabile!
2 Se aplica extrem de usor, fiind un ruj lichid ce se usuca dupa aplicare.
3.Nu usuca buzele, acestea fiind mereu hidratate. Cel putin la mine asa functioneaza.
4.Gustul  rujului este unul placut, dulceag.
5.Are o rezistenta incredibila! Adica ai toate sansele sa ai buzele frumos colorate de dimineata pana seara, chiar daca mananci, bei, sau iti saruti pasional iubitul. Ceea ce nu se intampla in cazul unui ruj obisnuit.
6.Il gasesti intr-o varietate foarte mare de culori, de la nude pana la rosu aprins sau nuante foarte inchise de visiniu sau maro.

7.Pretul este unul potrivit, avand in vedere calitatea produsului dar si faptul ca iti va ajunge la cateva sute de aplicari.
Pentru ca il folosesc deja de ceva timp, am descoperit si cateva aspecte de care ar trebui sa tineti cont atunci cand il utilizati:
- aplicat intr-o cantitate prea mare, acesta se aduna inestetic pe buze.
- nu reactioneaza bine nici in combinatie cu alt tip de ruj, efectul va fi tot unul inestetic.
- se usuca destul de repede, astfel ca necesita o aplicare rapida.

Imi comand acest ruj de pe internet,din pacate nu se gaseste in magazinele din Alba Iulia. Va dau cu drag mai multe detalii despre comanda, daca doriti sa il testati si voi.  Eu sunt fana nuantelor de roz inchis, corai, rosu aprins, mov si marsala. Culorile sunt foarte pigmentate, astfel ca fiecare aplicare va avea efectul wow! Astept reactii, dupa ce il incercati si voi! Pupici cu slipici! 

miercuri, 16 martie 2016

Gelul "minune" care mi-a salvat tenul

Nu pot spune ca am avut un ten ingrijorator de acneic, dar nici cu o fata neteda precum pielea unui bebelus recunosc ca nu m-am putut lauda vreodata. Fie ca vorbim de adolescenta, scoala generala, liceu, facultate, apoi job-urile in care am activat, am fost insotita mereu de cate un neastamparat de cos, sau chiar doua, trei , patru, cinci, care rasareau in cele mai nepotrivite momente si se pozitionau in cele mai obraznice unghiuri posibile. Uneori minuscule, nesemnificative, alteori cat nasul meu de mare (si sa fim seriosi,nasul meu nu e deloc unul micut).  Mi-au adus asadar, nebunaticele pustule suficient disconfort, batai de cap si frustari, mai ales cand deja incepusem sa si apar la TV si toata lumea isi inchipuia(gresit) ca ar trebui sa fii perfecta. Am stiut dintotdeauna, si sa fie foarte clar acest aspect: problemele tenului au o stransa legatura cu ceea ce se intampla in organismul nostru, iar cand ceva nu functioneaza normal, acesta riposteaza. Asa ca trebuie sa aveti, in cazul in care va confruntati cu astfel de semne, mare grija la alimentatia voastra, modul de viata, cosmeticele pe care le folositi si sa treceti pragul unui cabinet dermatologic. Recunosc, din cauza faptului ca de multe ori nu-mi mai ramanea timp nici pentru somn, am neglijat aceste aspecte. Am investit multi bani in tot felul de creme care s-au dovedit a fi total inutile, si-mi incarcam tenul cu kilograme de fond de ten (care da, tot bani cheltuiti aiurea si aspect inestetic inseamna). Acum pot sa aplic lejer maxim un strop de fond de ten si e minunat! Teoretic, as putea sa ies si total nemachiata. Practic insa, nu reusesc si nici nu vreau, prea-mi place sa ma joc de-a make-up-ul!
Cum am reusit sa scap de inesteticele puncte rosii? Cu un gel minune! Nu degeaba l-am numit in titlul articolului asa, pentru ca pentru mine va ramane mereu, un gel care a facut minuni. Nici nu am cuvinte sa ii multumesc prietenei mele, Laura, pentru ca mi l-a adus in atentie!
Gelul "minune" se numeste Mask Gel Plus(vezi foto).
Este un produs special creat pentru tratamentul local al acneei vulgare si a complicatiilor sale. Are un pret destul de piperat, eu l-am cumparat acum un an de zile cu aproximativ 112 lei de la una din farmaciile Sensiblu.(later edit: Intre timp am aflat ca la farmacia Teofarm din Sebes e mult mai ieftin: 94 de lei). Isi merita insa banii, avand in vedere ca isi face efectul, fie ca vorbim de puncte mici, rosiatice, sau cosuri dureroase, care apar sub piele. Se aplica in cantitate mica, nu ar trebui sa ai nevoie de mai mult de o picatura de gel la o aplicare. Atentie insa! Inainte de a aplica gelul nu uita de rutina zilnica. Tenul trebuie foarte bine curatat! Asta insemnand demachiere atenta si spalare cu un produs special pentru fata. In gama Mask Plus exista si astfel de geluri de curatare a tenului, eu insa sunt indragostita de gelul de curatare a fetei de la Bioderma(foto). 
L-am cumparat de la farmacia Teofarm din Sebes la oferta 1+1 gratis (aprox. 40 lei), adica 400 de ml de produs ce imi ajunge o lunga perioada de timp ( il folosesc si dimineata si seara).
Gelul "minune", Mask Gel Plus il aplic de obicei seara, si doar atunci cand simt nevoia. Din fericire, asa cum va spuneam, am scapat de problemele care imi dadeau mari dureri de cap si ma bucur acum de un ten mult mai luminos! Tin sa precizez totusi ca sunt mai atenta si la celelalte aspecte: alimentatie, consumul potrivit de lichide,ingrijire, hidratare. Daca a functionat la mine, nu inseamna neaparat ca va face fix aceleasi minuni si in cazul tau, dar as fi foarte fericita daca l-ai incerca si mi-ai spune ca a functionat! Ai incredere in tine si absolut totul se va rezolva! Fara doar si poate, multe dintre solutiile pentru problemele cu care ne confruntam vin de la modul nostru de a gandi!
Va pup! Sa aveti o seara inspirata!

joi, 27 august 2015

Romania se muta la Sibiu! Pe 3 septembrie!

Numaratoarea inversa a inceput! Au mai ramas fix 6 zile pana la cel mai mediatizat eveniment muzical al anului, Media Music Awards 2015!
Pentru al treilea an consecutiv am bucuria de a face parte din echipa acestui proiect minunat, iar pentru asta ii multumesc lui Tibi Marian, cel care stie sa ne coordoneze atat de frumos!
Veti vedea si voi asta, joi, 3 septembrie, in Piata Mare din Sibiu, de la ora 19:00, unde va asteapta un show de zile mari!
In premiera pentru Sibiu, editia MMA 2015 va aduce un numar record de artisti, pe o scena cat latimea unui teren de fotbal! Peste 40 de artisti romani de top vor concerta pe scena de la Media Music Awards 2015! Iar surprizele nu se opresc aici! De la zona speciala pentru cei mai infocati fani, in care artistii vor da autografe, pana la Green Carpet si piesele care se vor auzi in premiera la MMA, totul va straluci in acest an!
Ah, si inca ceva! V-am spus? Evenimentul va fi prezentat de catre sexy Pavel Bartos! O premiera si in viata lui! Abia astept! Ne vedem, asadar! 3 septembrie, Piata Mare, Sibiu, ora 19! 



Ps: Nu ar fi rau sa ajungeti si mai repede de ora 19 acolo. Imi va fi cam greu sa va tin loc. Se anunta cateva zeci de mii de spectatori! Intrarea e gratuita! :) 



luni, 17 august 2015

Oja Semipermanenta vs. Oja Clasica


Categoric, aleg oja semipermanenta! O sa va dau si cateva argumente:

1.Rezista pe unghii pana la 2, 3 saptamani! Woow! Iar asta in conditiile in care esti o femeie activa, muncesti de dimineata pana seara, speli, calci, aspiri, gatesti, iti alergi sotul prin casa sau ai orice alta activitate care ti-ar pune unghiile in pericol. Ceea ce nu se aplica si in cazul ojei clasice. Cu cea din urma e posibil sa te trezesti cu unghia ciobita cand ti-e lumea mai draga.


2. Are un aspect absolut natural! E finuta, nu arata ca un gel ( pe care apropo il detest, nu suport unghiile false si aspectul grosolan al lor). Si inca ceva! Imediat dupa vizita la manichiurista ta, te poti apuca de treaba. Pe cand in cazul ojei clasice, trebuie sa astepti ceva vreme, sa fii sigura ca s-a uscat, sa nu ramai cu tot felul de amprente nedorite pe frumusetea de culoare aplicata!




3. Aplicarea ojei semipermanente se face usor, in cativa pasi simpli. E adevarat, dureaza putin mai mult decat aplicarea ojei clasice, dar crede-ma, merita! Si oricum, este vorba doar de cateva minute in plus. Nici indepartarea ojei semipermanente nu e mare bataie de cap. Ai nevoie doar de cateva minute in care sa stai cu unghiile inmuiate in acetona. 


4. Oja semipermenenta a devenit un must have si atunci si nuantele in care o gasim sunt extrem de diversificate! Exista o paleta larga din care putem alege, de la nude pana la cele mai intense culori, in functie de preferintele fiecareia. Culori care repet, rezista! Singura problema ar fi aceea in care te plictisesti de culoarea de pe unghii in cele 2, 3 saptamani sau crezi ca nu ti se potriveste cu o anumita tinuta. Dar hei! Cine isi mai asorteaza unghiile cu tinuta? Eu una, nu! La fel cum pantofii nu se mai asorteaza cu geanta, nici unghiile nu trebuie neaparat sa mai semene cu bluza sau cu nuanta rujului de pe buze. In acest sens, eu aleg de obicei nuante care merg aproape cu orice: corai, rosu, roz, nude iar in sezonul rece marouri si negru.

5. Pretul pentru oja semipermanenta este putin mai mare decat in cazul ojei clasice, dar avand in vedere calitatea, si acesta este un avantaj! La un calcul simplu, suna oricum, mult mai bine!
Astfel, pentru o manichiura cu oja semipermenenta platesti in jur de 49 de lei, iar pentru pedichiura 59 de lei! Pentru ca, da! Oja semipermanenta este ideala si pentru unghiile de la picioare!

6. Probabil va intrebati daca se poate aplica oja semipermanenta si acasa. Da, intr-o anumita masura se poate!  Dar ai nevoie de o serie de instrumente si materiale de calitate, altfel rezultatul final lasa de dorit, ca sa nu mai vorbim de indemanare si un strop de talent!
Asa ca iti recomand sa procedezi ca si mine, sa alegi un salon in care sa te simti bine! Eu apelez de cand am descoperit acest produs la serviciile Salon Coquette Spa din Sebes. Il gasiti in Sebes(fireste), pe strada Sureanu, nr. 6! Va puteti programa la numarul de telefon  0258730777. Cand sunati, intrebati de o tipa draguta foc, Ioana Rasa. Ea este manichiurista care o sa va devina fara doar si poate cea mai buna prietena, si pentru voi, si pentru unghiile voastre!
Ne intalnim data viitoare, cu unghiile la control! :))
Aveti grija de voi! All my love!
Andreea

vineri, 31 iulie 2015

Unele lucruri nu se schimba niciodata...




Unele lucruri nu se schimba niciodata. Si nici unii oameni.
Am reusit sa inteleg si eu asta, intr-un tarziu. Nu poti sa ii faci pe cei din jur sa fie mai buni, mai optimisti, mai zambitori,mai afectuosi, daca ei nu isi doresc acest lucru. Si nici nu e recomandat sa incerci. Ii vei intoarce impotriva ta. Probabil e bine sa ii lasi sa se manifeste asa cum simt ei. Chiar daca din afara se vede gresit, poate ei, in sinea lor, asa sunt fericiti.


Ce ai putea sa faci insa, ar fi sa nu te schimbi tu, doar de dragul lor. Vei ajunge sa te uiti in oglinda si sa nu stii pe cine privesti. Nu sta langa niste oameni in jurul carora nu te simti in largul tau. Cu fiecare zi, iti vor seca din energie. De ce sa iti pierzi identitatea, pofta de viata, cand ea, viata, e atat de scurta si ar trebui sa te bucuri ca esti cu toata naturaletea si energia pozitiva a ta? De ce sa faci asta? Pentru ca spunea cineva "contrastele se atrag"? Nu contest. Dar se atrag atunci cand exista si acea chimie speciala. Pune-ti aceasta intrebare. Exista? Ei bine, daca raspunsul e nu, nu mai insista.
Si apropo de chimia speciala. Eu am o astfel de chimie cu nonculorile alb si negru. Fac parte din acele lucruri care nu se vor schimba niciodata. Vor fi mereu la moda!
Am ales pentru voi astazi doua tinute: o rochita alba si o salopeta neagra, ambele marca Asos. Le gasiti la magazinul Garage Boutique din Alba Iulia. Accesoriile pe care le port sunt H&M si Zara iar fotografiile au fost realizate de catre Raul Knall.





miercuri, 5 februarie 2014

Alexandru Pârgaru, un pansament pentru suflet

Alexandru Pargaru la "Duminica e chic"
Sunt o norocoasa. Prin prisma meseriei mele si a emisiunilor pe care le realizez la Alba Tv, intalnesc oameni minunati. Mi-ar face placere sa reusesc sa scriu despre fiecare in parte. Astazi, mi-am propus sa va fac cunostinta cu Alexandru Pargaru. Intalnirea cu el mi-a dat asa o stare de bine, incat tin neaparat sa il ascultati si voi, sa ii cunoasteti povestea. Poate nu va va schimba viata, dar macar, va va pune pe ganduri. Alexandru e un om matur cu chip senin de copil. Un om incercat de greutatile vietii. Un tanar pe care putini il inteleg. Poate nu au incercat sa faca asta sau pur si simplu le e mai usor asa, sa nu se implice. Multi, il jignesc. Alexandru nu spune asta, dar in adancul sufletului lui, sunt convinsa ca il doare. Sau poate ca nu. E prea puternic. O boala din copilarie a facut ca Alexandru sa nu se dezvolte asa, cum ni s-a intamplat noua, celorlalti. Fizic.
Alexandru Pargaru la "Duminica e chic""
Pentru ca psihic, Alexandru,a fost mereu cu un pas inainte. De mic copil s-a facut remarcat prin inteligenta lui sclipitoare. Are un mod de a gandi extrem de matur. Gaseste echilibrul in fiecare lucru ce i se intampla si are raspunsuri pentru toate. Raspunsuri argumentate. Alexandru iubeste poezia. Citeste si scrie poezii cu o daruire infinita. Are o credinta nemarginita in Dumnezeu si asta ii da putere sa mearga mereu, mai departe. Alexandru are 21 de ani acum. In curand va termina facultatea. Imi doresc pentru el sa isi gaseasca un job bun, sa fie apreciat.Merita. M-ar durea sa nu se intample asta.  Opriti-va pentru cateva clipe din activitatile pe care le desfasurati si ascultati-l. Cuvintele lui iti mangaie sufletul. Mie mi s-a intamplat, duminica, in emisiune. Inregistrarea o puteti vedea si voi aici : Alexandru Pargaru la "Duminica e chic"